1. Cum pot obține permis de armă ?
Primul pas este absolvirea cursului de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor. După care se depune un dosar la Serviciul AESP al IPJ, iar în funcție de tipul de armă pentru care doriți să vă autorizați, documentele pot varia. O listă completă cu acestea poate fi găsită accesând link-ul următor : https://b.politiaromana.ro/ro/utile/viza-arme-letale/acte-necesare-pentru-eliberarea-permisului-de-port-arma-procedura-de-autorizare-a-persoanelor-fizice-pentru-procurare-detinere-port-si-folosire-a-armelor-si-munitiilor-letale-si-neletale
2. Cum pot procura muniție ?
Muniția se poate procura din magazin doar în baza permisului de armă, aflat în termenul de valabilitate, și doar în calibrele menționate în permis.
3. Cu ce documente trebuie să mă prezint în magazin pentru a procura o armă ?
Pentru a procura o armă aveți nevoie de autorizația de procurare eliberată de Inspectoratul de Poliție Județean și de B.I./C.I. , iar în cazul în care o procurați de la o persoană fizică, aceasta trebuie să se prezinte cu permisul de armă ( unde este înscrisă arma ce urmează a fi procurată de către dumneavoastră ) și B.I./C.I.
4. Cum și pe ce termen se pot depozita armele ?
Pentru a depozita armele trebuie să vă prezentați în magazin cu acestea, cu permisul de armă în care sunt înscrise și cu B.I./C.I. Se va încheia un contract de depozitare pe o perioadă cuprinsă între 1 lună și 2 ani.
5. Ce condiții trebuie să îndeplinesc pentru a procura o armă de tip airsoft ?
Pentru armele de tip airsoft, singura condiție este să aveți 18 ani.

